Archive for the ‘Autism’ Category

Centrul AITADesi literatura de specialitate arata ca acest diagnostic se poate pune la copii foarte devreme, inainte chiar de 12 – 18 luni, acest lucru se regaseste rar in practica de specialitate. Avem copii care ajung la noi, la terapie, inaintea varstei de 2 ani, care au diagnostic si ai caror parinti sunt pregatiti pentru a incepe recuperarea cu copiii lor, marea majoritate avand medicul in Bucuresti. Avem insa si cazuri care ajung la noi la 5 ani, de multe ori fara a avea un diagnostic clar pana la aceasta varsta. Aceasta situatie o gasim in multe tari din Europa, nu doar in Romania, factorii care impiedica diagnosticarea si interventia precoce fiind oarecum aceeasi.

Uneori parintele, mai ales daca se afla la primul copil, nu banuieste ca este ceva in neregula cu fiul/fiica sa, iar specialistii cu care intra in contact nu sesizeaza nici ei dificultatile copilului. In acest caz copilul este diagnosticat abia la intrarea in gradinita sau chiar mai tarziu, la intrarea in scoala.

In alte cazuri parintele sesizeaza ca ceva este in neregula dar nu poate accepta aceasta situatie si atunci nu cauta ajutor sau neaga si incearca pe cat posibil sa ascunda ori sa caute scuze comportamentului copilului.

Insa de multe ori parintii sesizeaza dificultatile copilului si vor sa investigheze si sa ceara ajutor, dar se lovesc de o serie de persoane din jur, care blocheaza demersurile lor:

– cei din familie si anturajul apropiat – prietenii care ii asigura pe parinti ca totul este in regula, ca stiu ei alti copiii exact cu aceleasi manifestari care acum sunt bine, ca mama este hiper-protectoare si ar trebui sa se mai relaxeze etc. Uneori unul dintre soti sau un bunic identifica dificultatile dar ceilalti aduc argumente nenumarate pentru a justifica si scuza comportamentul copilului, si se opun cand se discuta despre vizita la medic.

– medicul de familie – care asigura familia ca totul este in regula, mai ales pentru ca „au vazut ei copii autisti in trecut, iar acest copil nu este ca ei”. Mai ales cand copilul, in cabinet, se intampla sa zambeasca ori sa stea in brate la mama si daca este fizic sanatos, medicul da asigurari ca nu sunt probleme de niciun fel.

– medicul specialist – mai ales in provincie, nu pune acest diagnostic din mai multe motive: fie vrea sa protejeze familia de „vestile rele”, fie nu are suficienta experienta cat sa identifice aceasta tulburare la copiii mici si atunci asigura familia ca totul este in regula cu copilul.

– medicul specialist – atunci cand manifestarile copilului sunt neclare, acesta avand unele comportamente de tip autist, dar nu suficient de multe sau de frecvente cat sa justifice diagnosticul, si atunci pacientul ramane sub observatie si este chemat sa revina dupa o luna, doua, trei.

Diagnosticul de autism se pune doar pe baza observarii si analizarii comportamentului copilului (persoanei), si este influentat si de starea persoanei din momentul evaluarii.

In concluzie, intarzierea diagnosticarii face ca in toate aceste cazuri copilul sa nu primeasca ajutor cat mai devreme posibil, nu incepe la timp terapia si, efectiv, recuperarea.

Dintre semnele care indreapta parintii catre un specialist:

  • nu raspunde la nume sau la solicitarile adultului (decat cand “vrea”) si pare ca nu aude sau nu intelege ceea ce i se cere;
  • nu se uita unde i se arata si nu se uita la adult daca vrea ceva de la el,
  • desi poate tolera alti copii in jurul sau, si chiar poate fi bucuros de prezenta lor, nu interactioneaza efectiv cu copiii, decat cel mult alearga impreuna;
  • protesteaza in momentul in care i se cere ceva si se insista pentru primirea unui raspuns;
  • jocul ii este marcat de un caracter stereotip (foloseste obiectele sau jucariile mereu in acelasi fel, de exemplu: le inchide/deschide, bate cu obiectele in anumite locuri, le invarte etc ), ori nu este atras de jucarii ci mai degraba de sticle goale, sfori, pungi etc.;
  • nu foloseste obiectele in scopul lor uzual (le linge, le scutura, plimba sticle pe care le umple si le goleste etc);
  • prezinta tulburari senzoriale manifestate uneori prin nevoia de a atinge orice, de a linge, de a pipai, iar alte ori prin refuzul de a intra in contact cu anumite texturi, de a gusta anumite alimente etc;
  • poate avea comportamente stereotipe: insira si aliniaza obiecte, se invarte ori flutura mainile sau obiecte mici etc..
  • poate prezenta probleme de alimentatie, si probleme ale somnului;
  • nu doreste sau nu poate sa foloseasca cuvinte cu sens de comunicare;
  • merge pe varfuri, ori are miscari bizare are mainilor si ale corpului;
  • ecolalizeaza (repeta la nesfarsit sunete, cuvinte, reclame tv etc).

Atunci cand parintele suspecteaza ca dezvoltarea copilului este dificila sau atipica, este recomandat sa caute un specialist cu experienta in lucrul cu copiii mici pentru a afla cat mai curand cu ce se confrunta copilul si ce este de facut. In orasele mari din tara pot exista specialisti buni care pot ajuta eficient copiii, insa atunci cand parintele este convins ca are un copil care are dificultati de relationare si comunicare, si aceste nu sunt identificate de specialist, este recomandat sa caute o a doua opinie, eventual intr-un oras mai mare ori centru universitar.

Anunțuri

imagesPsih. Irina Pătru

Autismul poate afecta cinci aspecte care sunt comune în mai multe familii care se confruntă cu acest diagnostic. Intensitatea acestor provocări este influențată de severitatea autismului, însă dificultățile cu care familiile se confruntă sunt asemănătoare, chiar dacă acel copil este sever afectat sau înalt funcțional.

Primul aspect este legat de ajustarea așteptărilor pe care le au părinții.

După primirea diagnosticului de autism, așteptările se vor schimba, iar aici experții spun că unele din aceste așteptări posibil că nu au fost spuse cu voce tare, dar cu siguranță o parte din ele au fost gândite. De exemplu, majoritatea părințiilor se așteaptă în mod natural ca copilul lor să urmeze o școală pentru ca apoi să aibă o carieră.

Al doilea aspect: griji cu privire la frații copiilor cu autism, cei tipici.

Este o provocare indiferent dacă tulburarea se află la primul născut, cel mijlociu sau cel mai mic, deoarece părinții se vor îngrijora la fel de mult, iar timpul dedicat acestei provocări este același.

Într-un studiu recent publicat în „Journal of Autism and Developmental Disorders” cercetătorii au comparat din punct de vedere psihosocial (ex: într-un context social) și emoțional frații copiilor cu autism cu frații copiilor tipici. Ei au descoperit că cei ce au frați cu autism față de cei ce au frați tipici sunt mai adaptați. Nu se știe de ce au avut rezultate mai bune cei ce au frați cu autism, o probabilitate poate să fie faptul că observând și că au fost implicați în a avea grija de un frate cu autism, i-au responsabilizat ceea ce a dus la un nivel ridicat de maturitate.

Este important în cazul în care aveți un copil cu autism și unul tipic să vă asigurați că fiecare copil are timpul lui cu fiecare părinte. De exemplu: Astăzi mama este responsabilă cu terapia copilul cu autism, iar tatăl iese în parc sau la film cu celalalt copil. Mâine rolurile se vor inversa. În acest fel evitați probabilitatea ca copilul tipic să ajungă să se simtă neglijat.

În cele mai multe cazuri frații sau surorile își iubesc sincer fratele sau sora cu autism. Unii din ei sunt atenți și observă, iar apoi preiau și redau. De exemplu, să zicem că terapeutul îi spune  copilului cu autism „Uită-te la mine când vorbești”, iar fratele observă, preia și redă și el cerința în alt mediu, deseori obținând chiar răspunsuri bune din partea fratelui cu autism.

Bineînțeles că pot să fie și momente dificile când nu își plac fratele cu autism. Se poate întâmpla atunci când în viața lor au loc diverse schimbări în mediul social, care de obicei presupun o primă întâlnire de joacă sau o primă noapte petrecută de un prieten acasă la ei. Îngrijorările lor sunt legate de  părerea prietenului și de teama de a nu fi batjocorit fratele lui cu autism atunci sau mai târziu el la școală.

Părinții ar trebui să înțeleagă că fratelui tipic îi este greu, chiar dificil să înțeleagă că fratele lui are autism. Dacă stăm să ne gândim puțin, deseori adulților le este greu să înțeleagă. Așa că este important ca atunci când vorbesc despre ce simt în legătura cu asta, să fie ascultați și încurajați să vă spună ce simt.

Cel de-al treila aspect este și el important: grija față de mariaj.

Confruntarea cu un diagnostic de autism pune presiune și stres pe orice căsătorie. Bărbații și femeile reacționează diferit la primirea acestui diagnostic, iar aceste reacții diferite aduc inevitabil un stres în plus căsătoriei. Cum?

De exemplu, femeile sunt profund  afectate și triste, dar ele se mobilizează și rup pământul alergând după soluții. Bărbații se retrag adesea în muncă și totodată pun la îndoială diagnosticul sau îl neagă. Femeia se simte singură și nu are cu cine să-și împărtășească durerea, iar acum se produce prima fisură în căsătorie. Acest tipar dat ca și exemplu, nu este urmat de toate cuplurile, însă au fost cupluri care l-au urmat.

Soluția este ca cei doi să-și facă timp unul pentru celălalt ca să comunice, să găsească împreună calea de mijloc, ca-n orice situație dificilă, ceea ce este mai ușor de spus decât de făcut. Fiindcă timpul le devine un dușman, din cauza programărilor la medic, a terapiei, a stresului financiar, chiar și așa este important să nu uite să-și „hrănească” relația. Asta poate însemna și un film vizionat împreună ca și cuplu, sau cafeaua de dimineață înainte de trezirea copilului sau a copiilor după caz.

Pe lângă timpul petrecut împreună este recomandat să aveți și un timp petrecut solo, chiar dacă acest timp este de 15-30 min și presupune băutul unei mici cafele la cafeneaua din drumul spre casă sau un ceai, uneori poate să fie chiar și un duș mai lung.

Pe lângă cele de mai sus este important să se vorbească despre autism și care sunt obiectivele pentru copil.

Al patrulea aspect este despre: tradițiile de familie.

Tradițiile de familie, cum ar fi concediile pot să devină o provocare sau aparent imposibile pentru familiile cu un copil cu autism.

Deseori familiile se ocupă de aceste provocări renunțând. Ceea ce este o greșeală, fiindcă cu un plan pus la punct cât de cât se poate face și așa zisul imposibil. Pentru că știm că un copil cu autism are dificultăți la schimbarea rutinei zilnică ce apare odată cu vacanța asta nu este o scuză pertinentă pentru a vă descuraja.

Cum să aveți un concediu odihnitor?

Cheia este să vă gândiți ce se poate face ca excursia să fie cât se poate de confortabilă pentru copilul cu autism, apoi să scrieți pe o foaie de hârtie care sunt problemele pe care le știți, cele mai dificile situații cu care vă puteți întâmpina, iar apoi să vă gândiți la o soluție pentru fiecare pe care o veți nota.

Celelalte tradiții de familie cum ar fi: zile onomastice, zile aniversare, nunți, și așa mai departe pot să fie stresante. Dar totuși vă puteți descurca bine și în aceste situații. Vă poate fi de ajutor dacă mergeți mai devreme acolo, pentru a se acomoda cu locația și cu venirea treptată a oamenilor. Îi puteți lua jucariile preferate pentru a se acomoda mai bine. Este bine să-i explicați în ziua respectivă care sunt activitățiile ce urmează să se petreacă de când s-a trezit. Puteți să faceți asta cu ajutorul unui orar vizual (cu imagini) sau arătându-i pe degete cu întâi facem asta, apoi asta, apoi asta , iar la final asta. Și să recapitulați împreună ce ați făcut și ce mai aveți de făcut. Finalul poate să fie petrecerea respectivă, de exemplu, sau somnul.

 

 

Al cincilea aspect, ultimul, dar nu cel din urmă este despre: menținerea vieții sociale.

A menține relațiile de prietenie este sănătos pentru relația de cuplu și pentru cea de familie.

Deseori menținerea acestor relații implică petreceri, picnicuri, sau altfel de ieșiri. Și pentru că această situație este similară celei de mai sus, vă puteți folosi de aceleași trucuri pentru a reuși și aici.

Chiar dacă autismul a început să devină mai cunoscut publicului larg, părinții nu ar trebui să aibă așteptări de la apropiați ca ei să aibă abilitătile necesare pentru a gestiona momentele delicate ce apar în viața lor de zi cu zi.

Probabil că renunțând la ideea despre ceea ce este familia „ideală” este un pas important ce vă poate ajuta în a face pace cu autismul.

 

Sursă: http://www.webmd.com/brain/autism

Logopedie la AITADiagnosticul de autism este unul foarte serios, cu implicatii majore in viata unei familii unde un copil este suspectat de comportament si dezvoltare atipica.

Din pacate nu exista teste medicale sau analize care sa ateste prezenta sau absenta acestei tulburari, iar diagnosticul se pune strict pe baza observarii si evaluarii comportamentului copilului.

Copilul este evaluat in cabinet, unde se va urmari relatia lui cu familia sa, cu specialistul, cu alti copii, este evaluat jocul si imitatia, modalitatea in care copilul se joaca solitar sau cu familia sa, cu sau fara jucarii, limbajul si comunicarea, initierea si raspunsul copilului la actiunile celor din jur, etc.

Experienta specialistului este esentiala in stabilirea diagnosticului corect.

Orice medic sau psiholog cu experienta in lucrul cu copii/persoane cu autism nu va evalua superficial copilul si va lua in considerare ingrijorarile parintilor.

Mitul copilului cu autism care sta trist intr-un colt este de mult depasit, si orice specialist stie sa evalueze atent comportamentul unui copil.

Copiii cu autism pot fi veseli, agitati sau linistiti, iubareti sau linistiti, in bratele parintilor sau nu, stand linistiti pe scaun sau jucandu-se pe jos, veseli in preajma copiilor sau retinuti etc. Insa intotdeauna ei prezinta tulburari de limbaj si comunicare, dificultati in interactiona (nu stiu ce sa faca in prezenta altor copii, desi se pot bucura de prezenta acestora, si pot sa se si alerge impreuna), prezinta comportamente atipice si autostimulari, si alte comportamente neadecvate (flutura manutele, baga obiecte in gurita, urmaresc razele si luminile intr-un mod atipic, repeta ce spun alte persoane, nu raspund la intrebari, se opun daca vrei sa le arati ceva intr-o carte – ori inchid cartea, ori se uita singuri, nu-i poti invata cunostinte si deprinderi noi, au facut progrese anterior intr-o anumita arie si le-au pierdut, sunt selectivi in ceea ce priveste alimentatia, nu vorbesc cu cei din jur dar pot vorbi singuri, nu raspund la nume, nu raspund la cerintele adultului, fac anumite cand vor dar niciodata la cererea unei alte persoane, nu invata spontan sa arate cu degetul, fac crize inexplicabile de ras sau plans, etc.

Oricare dintre aceste aspecte sunt atent investigate de medicul sau psihologul copilului si abia apoi se pune un diagnostic.

Un specialist incepator sau unul care nu are experienta cu aceasta tulburare, poate fi usor indus in eroare de zambetul unui copil ori ca a privit cateva secunde terapeutul, sau de faptul ca acesta sta linistit in bratele mamei, si pe baza unei evaluari precare poate trimite acasa parintele dandu-i asigurari ca este bine este copilul. Desi niciun specialist cu experienta nu va ignora dificultatea copilului de a interctiona cu mama sa, protestele inexplicabile,ori faptul ca el nu imita, ca nu vorbeste, ca nu raspunde la nume sau ca nu stie sa se joace adecvat cu o jucarie.

Inainte de a merge la o evaluare, este recomandat ca parintele sa incerce sa afle care este experienta specialistului cu acest tip de tulburare.

Terapia inceputa devreme (inaintea varstei de 3 ani) ofera o sansa reala copilului la o viata independenta, scurteaza timpul petrecut in terapie si remobilizeaza familia sa-si continue viata.

Psih Andreea Matauan

Psih Andreea Matauan

Curs gratuit pentru parintii copiilor cu autism din Sibiu – 25-26 aprilie

 

“Lectii despre autism” – un proiect national de informare a parintilor copiilor cu autism despre modalitati de stimulare adecvata a copiilor lor, initiat de Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism (AITA) si desfasurat cu sprijinul sponsorului Raiffeisen Bank.

 

Caravana “Lectii despre autism” va avea 5 opriri intre noiembrie 2013 – aprilie 2014. Zonele unde au fost sustinute cursurile gratuite pentru parinti pana acum sunt: Ramnicu Valcea, Ploiesti, Galati, Craiova.

 

Ultima oprire a caravanei este la Sibiu, in datele de 25 – 26 aprilie, vineri si sambata. Partenerul local este Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Sibiu.

 

Cursul va fi sustinut de Andreea Matauan, psiholog cu experienta in terapia si recuperarea copiilor cu autism, in curs de acreditare interantionala.

 

Parintii vor primi informatii despre gestionarea comportamentelor dificile, stimularea limbajului si a comunicarii si predarea de abilitati de viata independenta, folosind tehnici si principii din analiza comportamentala aplicata.

 

Iata cateva lucruri pe care parintii care au participat la curs pana acum le-au avut de spus:

„Am apreciat calitatea informatiilor si capacitatea formatorilor de a ne oferi cu mare profesionalism date despre cum sa-i ajutam pe copiii cu autism” (Ramnicu Valcea)

 

„Parintii sunt cei care isi petrec cel mai mult timp cu copiii si ar trebui sa aiba cunostintele si informatiile necesare pentru a putea fi de folos propriilor copii. Informatia primita a fost ampla, bine structurata, cu exemple practice multiple.” (Ploiesti)

 

„Lectiile despre autism si-au atins scopul, din moment ce noi am inteles in ce masura analiza comportamentala aplicata poate sa ne ajute copiii sa se recupereze.” (Craiova)

 

„Sunt tata cu copil cu sindromul Asperger si A.D.H.D. Va multumesc foarte mult pentru cursul organizat in orasul Galati. Prin intermediul cursului organizat de dumneavoastra am invatat sa-mi inteleg mult mai bine copilul, mi-ati deschis ochii si vointa de a lucra mai mult cu copilul meu si sa ma implic mult mai mult in activitatile si educatia copilului meu. Respect si mii de multumiri Asociatiei AITA pentru organizarea cursurilor.”(Galati)

 

Se acorda suport de curs. Se acorda diploma de participare parintilor. Nu se acorda credite.

 

Cursul se va desfasura vineri, intre orele 16.00 – 20.00 si sambata intre orele 9.00 – 17.00, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Sibiu, Str. Filarmonicii, nr.18.

 

Teoria prezentata va fi completata de exercitii demonstrative, activitati practice si inregistrari video.

 

Informatii si inscrieri: asociatia.aita@yahoo.com,0213351536  de luni pana vineri intre orele 09.00 -18.00 Va multumim si va asteptam!

Asociatia AITACurs de formare continua

Asociatia pentru Intervente Terapeutica in Autism (AITA) organizeaza cursul Analiza comportamentala aplicata in tulburarile de spectru autist cu durata de 6 luni.

Cursul se adreseaza celor care au in terapie persoane cu autism, sau care doresc sa inceapa o cariera in acest domeniu. Are o mare aplicabilitate practica si se bazeaza in mare parte pe aplicarea tuturor informatiilor teoretice in terapia copiilor, ofecrind ore de practica asistata. Cursul clarifica dificultatile copiilor cu autism, descrie comportamentele si modalitatile de a interveni, precum si cauzele comportamentelor, raspunzand la intrebarile frecvente: ‘De ce tipa copilul?”, „Cand va incepe sa vorbeasca?”, „De ce nu ma asculta asculta?”, „Cum il pot invata sa foloseasca toaleta sau sa se spele?”

Urmatorul curs, va incepe 11 – 12 aprilie 2014

Cursul va fi sustinut de psih. Daniela (Martinescu) Gavankar si psih. Andreea Matauan

Autismul – caracteristici si semne. ABA & Discrete Trial

  • Copilul  cu autism.
  • Criterii de diagnosticare precoce.
  • Analiza comportamentala aplicata in cazul copilului cu autism.
  • Componentele unui Discrete Trial: SD (cerinta)  – R (Raspunsul copilului) – C (consecinta)
  • Promptul.
  • Colectarea datelor si notarea.
  • Evaluarea sesiunii de terapie

Invatarea incidentala si functionalitatea comportamentelor

Recompensa, pedeapsa, extinctie – concepte cheie in ABA

  • Tehnici de utilizare a recompensei si pedepsei in ABA.
  • Extinctia.
  • Analiza functionala a comportamentelor.
  • Crearea unor noi comportamente prin imitare, modelare, inlantuire,

Comunicare si limbaj in autism

  • Stimularea si dezvoltarea limbajului verbal si non-verbal
  • Comunicare si limbaj in tulburarile de spectru autist
  • Verbal behavior si comunicarea functionala
  • Teoria mintii

Generalizare. Autonomie personala

  • Generalizare si independenta in ABA
  • Autonomia personala.
  • Programe pesonalizate la masa, la toaleta, pe strada, la magazin.
  • Siguranta copilul cu autism.
  • Generalizare si mentinere. Functionalitatea cmportamentelor

Gradinita si scoala

  • Integrarea copilului cu autism in gradinita si scoala
  • Probleme ridicate de un copil cu autism in colectivitate si cum pot fi ele scazute, modificate.
  • Shadow la gradinita si scoala
  • Recompensarea si modificarea comportamentelor in colectivitate.
Adolescenta si tinerii cu autism
  • Caracteristicile persoanelor cu autism.
  • Asistenta la varsta adulta.
  • Autonomie si independenta. Rutinele.
  • Contractul de contingenta. Self-management.
  • Daca recuperarea este totala, ce mai ramane totusi diferit?
Detalii:
  • Se acorda suport de curs.
  • Se acorda diploma de participare. Nu se acorda credite.
  • Fiecare modul se va desfasura in weekend – un weekend pe luna (vineri intre orele 16.00 – 20.00 si sambata intre orele 9.00 – 16.00), iar cele 12 ore de practica se vor desfasura in cursul saptamanii, intre orele 9.00 si 18.00.
  • Teoria prezentata va fi completata de exercitii demonstrative, activitati practice si inregistrari video.
  • Taxa de curs: 250 ron / modul. Este obligatorie prezenta si achitarea tuturor modulelor pentru finalizarea cursului. Taxa se achita in contul nostru deshis la Alpha Bank, sucursala Perla: RO51BUCUE47774732511RO01 Inscrierea la curs se face pe baza achitarii taxei primului modul, si trimiterea datelor la dresa noastra, pana in data de 4 aprilie 2014.
  • Informatii si inscrieri: asociatia.aita@yahoo.com, 0753 055852 de luni pana vineri intre orele 09.00 -18.00Va multumim si va asteptam!

La cererea organizatiilor din tara, putem desfasura acest curs si in alte orase, pentru un minim de 15 participanti. Pentru detalii va invitam sa ne contactati.

Familie din Brasov cauta un terapeut sau un student la psihologie pentru a lucra terapie ABA cu un baietel in varsta de 6 ani. Nu este obligatorie experienta, dar reprezinta un avantaj.

Copilul locuieste in zona ASTRA (Zorilor). Detalii la tel: 0723 194773 sau cosmin_badara@yahoo.com Multumim!

Daniela-MartinescuABA este o știință a comportamentului uman. Este un proces de aplicare sistematică a intervențiilor bazate pe principiile învaățării cu scopul de a îmbunătății comportamentele adaptative și achizițiile necesare adaptării la mediu. Analiza comportamentală aplicată este o tehnică prin care se evaluază mediul în care trăiește o persoană, apoi să facă numite schimbări cu scopul de a produce îmbunătățiri semnificative în comportamentul uman, în sensul adaptării acestuia la cerințele mediului social.


Redirectionez 2%

2% pentru Autism

Centrul de Terapie pentru Copiii cu Autism

Centrul AITA ofera copiilor cu autism programe de terapie intensiva, timpurie, utilizand PECS, terapie comportamentala aplicata (ABA), logopedie, kinetoterapie, socializare, toate acestea alcatuite in urma evaluarilor initiale si periodice. La Centru fiecare copil lucreaza in camera sa, avand materialele sale si echipa sa de terapeuti si coordonatori cu multi ani de experienta in domeniu.

Facebook

http://www.facebook.com/ Asociatia AITA

Online

Stats

  • 613,134 hits