Paul cel voinic, care acum nu mai e mic

Posted on: 28 Iulie, 2015

AITASa obtinem un diagnostic ne-a fost foarte  greu. In realitate nici pana in prezent nu avem un diagnostic concret, mai degraba niste banuieli si certitudinea ca exista unele elemente atipice in comportamentul copilului. Nimeni nu ne-a spus exact ce are Paul, insa ne-au recomandat sa facem terapie. Au luat in considerare ingrijorarile noastre si faptul ca nu ne puteam intelege cu el.

La 1 an si 5 luni am inceput demersurile pentru a incepe terapia cu Paul. La recomandarea unei prietene psiholog  am mers la AITA si am ramas pentru ca ne-au inspirat incredere atat din punct de vedere profesional cat si uman. Au fost pur si simplu oameni potriviti la momentul potrivit pentru noi. La Centru lucra 10 ore pe saptamana iar acasa lucram cel putin 10 ore, insa in timp am inclus anumite elemente de terapie precum si sfaturile terapeutilor in comportamentul nostru de zi cu zi fara sa ne mai dam seama ca “lucram” ceva cu copilul. Am facut in fiecare zi tema data de terapeuti si in plus repetam tot ce invata copilul si pe langa asta si o multime de alte lucruri. Lucram prcatic tot timpul cat Paul era treaz! Am fost la cursuri si am citit la inceput tot ce gaseam.
La inceputul terapiei copilul nu vorbea. Se angaja destul de des in comportamente repetitive (Inchidea si deschidea usile tot timpul si era foarte nervos) si initia foarte putin spre deloc jocuri sau alte activitati impreuna cu noi/ alte persoane. Paul avea tot felul de comportamente care ne ingrijorau dincolo de faptul ca nu vorbea, nu ne puteam intelege cu el: inchis/deschis usi, zgariat pereti, mocheta, aruncat obiecte care faceau zgomot. Nu-l puteam tunde, nu-i puteam taia unghiile.

Interactiunea cu alti adulti era minima si daca era initiata de acestia copilul raspundea destul de rar. El ne cerea ce voia fie tipand, fie ducandu-ne in locul unde avea nevoie.

Interactiona destul de rar cu alti copii si in special la initiativa acestora si doar pentru perioade foarte scurte de timp. Inainte de terapie ieseam afara doar cu carutul, iar cand se dadea jos din carut doar alerga, pana ne epuiza pe toti.
La AITA am mers in fiecare zi pentru 1 an. Am inceput la 1 an si 7 luni si terminam acum la 2 ani si 7 luni. Abia am inceput sa mergem la gradinita. Deocamdata este incantat. Merge fara shadow.
Acum vorbeste foarte mult, are un vocabular foarte bogat. Face fraze de 6-7 cuvinte si are un limbaj functional. Canta mult, frumos si corect si are multe cantecele preferate, poate descrie activitatile sale si pe ale copiilor, observa si imediat descrie schimbarile. Acum vorbeste intr-una.

In prezent mai are uneori comportamente stereotipe (gen inchis-deschis usa), insa pe perioade foarte scurte de timp, iar daca este redirectionat sau stimulat prin joc sau alte activitati abandoneaza fara prea mare dificultate.

Desi acum raspunde la intrebari, chiar daca uneori mai greu sau dupa ce se repeta intrebarea, saluta, invita la joaca, face diverse cereri, se uita cand cineva ii vorbeste sau apare in raza lui vizuala destul de aproape. Se descurca foarte bine in relatia cu cei din jur, vorbeste, zambeste, se uita. Ecolalia este prezenta si inainte de raspuns mai repeta intrebarea, insa vocabularul lui activ este foarte bogat.

Abilitatile lui de socializare cu copiii in prezent sunt foarte bune. Se joaca cu jucariile lor, ii ia de mana, le vorbeste, ii pupa etc. A invatat in timp sa imite, sa isi astepte randul, sa negocieze jucarii. Initiaza tot felul de jocuri si dansuri cu copiii. Jocul simbolic s-a dezvoltat lin si constant si acum isi imagineaza nenumarate jocuri. Are 2 ani jumatate acum, si se descurca la fel ca ceilalti copii de varsta lui.

Acum singur isi imagineaza jocuri (liftul, cortul, service de masini, animalele la piscine etc.). Iar cu noi initiaza jocuri sau raspunde adecvat atunci cand noi le initiem.

Ex.: ne roaga sa ne uitam pe carti, sa ii cantam, sa ne prefacem ca facem nani etc.

Acum credem ca sansele lui de a fi un om fericit sunt foarte mari. Suntem foarte optimisti avand in vedere progresele foarte mari realizate datorita terapiei. Nu vreau sa imi imaginez ce s-ar fi intamplat in absenta terapiei, dar cu siguranta nu ar fi fost  atat de bine cat este in prezent si nu si-ar fi dezvoltat atat de bine limbajul si abilitatile de socializare.

Altor parinti la inceput de drum le-as spune sa aiba incredere in ceea ce simt si observa la copilul lor si chiar daca nu reusesc sa aiba un diagnostic sa stie ca terapia ABA nu poate decat sa ajute la imbunatatirea comportamentului  copilului. Si ceea ce este foarte important pentru succesul ulterior este factorul timp, noi le-am recomanda sa actioneze cat mai repede posibil si sa inceapa sub orice forma terapia, jocul, socializarea, logopedia etc. (dupa caz) pentru ca acestea nu au cum sa ii dauneze copilului.

Pentru noi colaborarea cu specialistii copilului: coordonator, terapeuti, personalul Centrului a fost foarte buna, in sensul ca au inteles foarte bine atat temerile cat si dorintele noastre, au interactionat foarte bine cu copilul si ne-au sfatuit in permanenta cum sa gestionam situatiile mai dificile. Sunt foarte importante sedintele in care se discuta evolutia copilului, obiectivele viitoare si se pune la punct o strategie terapeutica in acord cu dorintele parintilor dar si cu abilitatile reale ale copilului.

Mail: NONCUSE@GMAIL.COM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Redirectionez 2%

2% pentru Autism

Centrul de Terapie pentru Copiii cu Autism

Centrul AITA ofera copiilor cu autism programe de terapie intensiva, timpurie, utilizand PECS, terapie comportamentala aplicata (ABA), logopedie, kinetoterapie, socializare, toate acestea alcatuite in urma evaluarilor initiale si periodice. La Centru fiecare copil lucreaza in camera sa, avand materialele sale si echipa sa de terapeuti si coordonatori cu multi ani de experienta in domeniu.

Facebook

http://www.facebook.com/ Asociatia AITA

Online

Stats

  • 563,490 hits
%d blogeri au apreciat asta: