Disfuncţii de integrare senzorială la copilul cu autism

Posted on: 20 Septembrie, 2012

 

“Am ştiut dintotdeauna că lumea este fragmentată. Mama mea era un miros, tatăl meu era un ton, iar fratele meu mai mare era ceva ce se mişca mereu.” (Donna Williams)

 

 

Mulţi dintre copiii cu autism manifestă tulburări de procesare senzorială. Acest lucru se traduce prin faptul că au mari dificultăţi de a se adapta mediului în care trăiesc, sistemul lor nervos aflându-se într-o stare de dezechilibru.

Fiecare dintre simţurile noastre: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, tactil, proprioceptiv şi vestibular furnizează informaţii despre mediul care ne înconjoară. Creierul integrează toate aceste simţuri, organizează informaţiile primite prin intermediul lor şi îi transmite corpului ce trebuie să facă. În cazul disfuncţiilor de integrare senzorială creierul nu reuşeşte să gestioneze informaţiile din mediu, nu ştie unde să le integreze, persoana nemaiputând astfel să se conecteze cu propriul corp. Din cauza acestei desincronizări poate deveni sensibilă la: atingere, lumină, zgomot,etc sau poate să nu aibă nicio reacţie la astfel de stimuli; poate deveni hipersensibilă sau hiposensibilă. Comportamentele în care se angajează sunt: impulsivitate, autostimulare, comportamente provocatoare.

Caracteristici:

Tactil:

–          fie nu îi place să fie atins fie simte nevoia să fie îmbrăţişat, să se apropie mereu de căte o persoană;

–          insistă să ţină tot timpul un obiect în mână, să atingă toate obiectele din jur;

–          nu suportă să fie murdar pe mâini;

–          nu îi place să fie pieptănat;

Vizual:

–          aşează obiectele unul după celălalt în şir:

–          priveşte insistent corpuri de iluminat;

–          nu poate vedea întregul (ex: atunci când priveşte faţa cuiva poate vedea doar gura sau nasul);

–          poate observa particulele din aer;

Auditiv:

–          manifestă atracţie pentru obiectele care scot anumite sunete;

–          poate auzi sunete de frecvenţă foarte scăzută;

–          sensibil la zgomote puternice (îşi acoperă urechile);

–          îi place să facă mult zgomot, să ţipe;

Gustativ şi olfactiv:

–          gustă şi miroase orice;

–          recunoaşte persoanele după miros;

–          este selectiv în ceea ce priveşte alimentele;

–          respinge anumite arome;

Vestibular:

–          activ, mereu în mişcare;

–          se caţără tot timpul;

–          echilibru slab, se împiedică;

–          ameţeşte cu uşurinţă în timpul activităţilor fizice;

Proprioceptiv:

–          nu este conştient de propriul corp, nu ştie unde este localizată fiecare parte a corpului;

–          adoptă poziţii ciudate ale corpului;

–          tonus muscular slab;

–          se întoarce cu tot corpul pentru a privi ceva;

Pentru a reduce excesul senzorial din mediu sau pentru a obţine mai multă stimulare senzorială copilul cu autism apelează la comportamente de autostimulare (stimming). Aceste comportamente sunt inadecvate, copiii cu TSA se angajează în activităţi repetitive, pare că se rup în totalitate de mediul extern trăind într-o lume a lor.

„Îmi plăcea să deschid şi să închid portierele maşinuţelor şi să le privesc roţile atunci când le făceam să se învârtă. De obicei, aşezam maşinuţele una după alta într-un şir lung, ca şi cum ar fi fost un ambuteiaj, dar eu nu mă gândeam la asta. Şi piesele de lego le aşezam în şiruri lungi. Aveam sute de soldăţei de plastic, pe care îi aşezam într-un borcan mare de sticlă şi-l învârteam, privind la diferitele culori şi motive. (Therese Joliffe) ”

Pentru a-şi putea forma abilităţi copilul cu autism care manifestă disfuncţii de integrare senzorială are nevoie în primul rând ca toate simţurile lui să funcţioneze normal pentru a nu fi copleşit de mediu. Are nevoie să i se ofere oportunitatea de a se implica în activităţi senzoriale din care să obţină stimularea necesară pentru a funcţiona adecvat.

În funcţie de nevoile fiecăruia se pot face diverse activităţi ( de exemplu , pentru a îmbunătăţi simţul tactil: masaj, pictura cu degetele, plastilina, jocul cu spumă de ras, nisip; pentru sistemul vestibular: trambulină, tobogan, scaune sit-n-spin, leagăne).

”Aşa cum un copil are nevoie de alimente sănătoase pentru a creşte şi a se dezvolta, la fel are nevoie de informaţii senzoriale corecte pentru a putea să înveţe şi să se dezvolte.” Krisanne Lewis

Adaptat după lucrarea de disertatie “Disfunctii de integrare senzoriala la copilul cu autism”, psiholog Andreea Maxim

1 Response to "Disfuncţii de integrare senzorială la copilul cu autism"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Redirectionez 2%

2% pentru Autism

Centrul de Terapie pentru Copiii cu Autism

Centrul AITA ofera copiilor cu autism programe de terapie intensiva, timpurie, utilizand PECS, terapie comportamentala aplicata (ABA), logopedie, kinetoterapie, socializare, toate acestea alcatuite in urma evaluarilor initiale si periodice. La Centru fiecare copil lucreaza in camera sa, avand materialele sale si echipa sa de terapeuti si coordonatori cu multi ani de experienta in domeniu.

Facebook

http://www.facebook.com/ Asociatia AITA

Online

Stats

  • 563,490 hits
%d blogeri au apreciat asta: