Bunicii in viata copilului cu autism

Posted on: 29 Ianuarie, 2012

Psiholog Andreea Măţăuan

Diagnosticul de autism pus copilului determină în membrii familiei o serie de sentimente ce cu greu pot fi descrise în cuvinte. Părinţii celui mic, cei la care ajunge pentru prima dată acest cuvânt nou şi greu, „autism”, trec prin şoc, prin negare, prin sentimente de disperare, de neajutorare, de însingurare, de mânie, de vinovăţie. Deoarece deciziile trebuie luate rapid în ceea ce priveşte planul de acţiune pentru copil, părinţii demarează căutările pentru cea mai bună soluţie, chiar în timp ce traversează aceste stări, pe cât de fireşti, pe atât de dureroase şi de bulversante. Ei încearcă să pună cap la cap toate informaţiile acumulate recent şi să găsească o echipă bună de terapeuţi, fie că optează pentru terapia acasă sau pentru terapia la un centru specializat.

După ce s-a stabilit un plan de lucru, viaţa membrilor familiei se reorganizează şi ea astfel încât să răspundă cât mai bine noilor nevoi ale copilului. Pe lângă orele de terapie, rămân multe ore în care părinţii sunt la serviciu şi cel mic are nevoie de supraveghere şi de stimulare adecvată. Persoana care stă cu copilul în orele respective trebuie să cunoască modul potrivit de a aborda copilul şi obiectivele pe care echipa terapeutică le-a stabilit împreună cu familia. După cum ştim, în cazul copilului cu autism este nevoie ca toată lumea să acţioneze în aceeaşi direcţie şi să meargă într-un ritm similar pentru ca rezultatele să fie optime şi durabile.

Acum se pune întrebarea, cine va fi această persoană care va sta cu copilul în intervalul orar neacoperit de terapie. Se întâmplă, în anumite cazuri, ca unul din părinţi, cel mai adesea mama, să renunţe la serviciu şi să asigure atenţia şi stimularea necesară fiului sau fiicei ei.  Dar acest lucru nu este posibil în toate familiile. Costul terapiei fiind unul ridicat, este nevoie ca ambii părinţi să muncească, caz în care se apelează la bunici.

Apelând la bunici, pe lângă faptul că scutim costul suplimentar al unei bone, avem certitudinea că cel mic va sta cu cineva care îl iubeşte şi care îi vrea doar binele. Însă vom vedea că, deşi iubirea necondiţionată şi dorinţa de a-i fi bine copilului sunt foarte preţioase, ele nu sunt şi suficiente pentru evoluţia copilului. Nu vom lua în discuţie cazurile fericite în care bunicii au înţeles ce trebuie făcut şi acţionează în consecinţă, ci ne vom concentra asupra situaţiei în care bunicii nu acceptă situaţia prezentă şi acţionează de multe ori diferit sau chiar opus faţă de cum şi-ar dori părinţii. Probabil în foarte multe familii există cel puţin un astfel de bunic, iar situaţia se complică dacă acel bunic e cel care supraveghează cel mai mult copilul.

Bunicii care neagă condiţia copilului

Bunicii aflaţi în negare sunt cei care în permamenţă încearcă să găsească scuze pentru comportamentele nepotului lor: „Ce dacă nu vorbeşte, şi copilul vecinei a vorbit la 5 ani şi uite ce bine e acum”, „Se tăvăleşte pe jos când vrea ceva pentru că e foarte răsfăţat”, „Nepotul meu e foarte tehnic, poate să stea o zi întreagă cu un telefon în mână şi nu se plictiseşte” sau „Copilul nu e deloc agitat, cu mine stă şi se uită la televizor ore întregi”.

Aceşti bunici vor avea tendinţa să răsfeţe copiii, să oprească plânsul dându-le imediat obiectul dorit, să îi lase să manânce în faţa televizorului sau să le dea să manânce doar ce le place, să catalogheze comportamentul părinţilor cu copilul ca fiind prea dur, să „salveze” copilul în situaţia în care primeşte o interdicţie fermă de la părinte, să spună că terapia nu reprezintă decât bani aruncaţi pe fereastră. Toate aceste comportamente, izvorâte în mod indubitabil din iubire, pot fi dăunătoare copilului atât în prezent cât şi pe termen lung.

Riscuri

În cazul în care copilul petrece mult timp cu un bunic care se află în negare şi care are tendinţa să îl răsfeţe există mai multe riscuri, după cum urmează:

–          Agresivitatea şi ieşirile comportamentale(plâns, ţipat, trântit pe jos) ale copilului tind să fie mai greu de ţinut sub control;

–          Copilul învaţă că bunicii îi oferă orice şi îşi pot manifesta frustrarea în faţa cerinţelor părinţilor, respingându-i;

–          Independenta copilului este impiedicata atunci cand bunicii ii servesc pe copii, nelasandu-i sa faca nici cel mai mic efort in autoajutorare – copilul invata greu sa manance, sa se imbrace etc,

–          Se creează tensiune între părinţi şi bunici;

–          Bunicii sunt excluşi aproape în totalitate din viaţa copilului;

–          Părinţii dobândesc sentimentul de neputinţă sau de neajutorare, văzând că se menţin acele comportamente inadecvate ale copilului;

Ce se poate face

Este important ca părinţii să aibă în permanentă în minte faptul că bunicii îşi iubesc nepoţii şi că toate comportamentele lor izvorăsc din dorinţa de a le face bine. Bunicii, ca oricine altcineva, au dreptul la propriile lor sentimente. Iar daca pentru ei este prea greu de gestionat diagnosticul nepotului lor, sunt îndreptăţiţi să se afle în negare. Este posibil chiar ca negarea bunicilor să reprezinte un imbold pentru părinţi, ca un semnal de trezire. Văzând că bunicii sunt în negare, părinţii nu îşi mai permit să se afle în aceeaşi stare, ei se responsabilizează şi mai mult şi încep să vadă situaţia mai obiectiv. Pe de altă parte este de necontestat faptul că un bunic care spune în permamenţă că cel mic e bine nu face decât să „pună sare pe rană” în sufletul părinţilor. Şi ei ar vrea să creadă că este doar timid copilul lor, iar trebuind să îi explice bunicului sau bunicii în permanenţă că lucrurile nu stau aşa este o confruntare dureroasă cu realitatea.

Situaţia nu este însă fără ieşire sau iremediabilă, există soluţii astfel încât bunicul să nu fie exclus din viaţa nepotului, dar nici să nu interfereze prea mult cu evoluţia sa. Iată căteva asemenea opţiuni:

–          Purtaţi o discuţie sinceră şi deschisă în care să-i explicaţi bunicului/bunicii cât de afectaţi sunteţi de ceea ce se întâmplă şi câte nevoie aveţi de sprijinul său. Vorbind deschis despre stările dumneavoastră îi puteţi ajuta şi pe bunici să se dechidă şi să treacă peste etapa de negare. Apoi, este foarte benefic pentru comunicare să vorbiţi din perspectiva dumneavoastră, şi nu a copilului, să explicaţi cum se repercutează situaţia în primul rând asupra dumneavoastră;

–          Implicaţi bunicii în procesul de terapie. Bunicii pot merge la centrul unde copilul face terapie, sau pot discuta cu terapeuţii de acasă încercând să înţeleagă specificul autismului şi al intervenţiei. Bunicii pot simţi astfel dorinţa de a deveni parte din echipă şi de a susţine eforturile celorlalţi.

–          Alocaţi un timp pe care bunicii să îl petreacă cu nepotul lor şi în care să aibă voie să îl răsfeţe aşa cum vor ei. Atâta timp cât aceste întâlniri se întâmplă o dată la o vreme, ele nu vor produce stricăciuni evoluţiei copilului, dimpotrivă, copilul dumneavoastră se va bucura de această întâlnire specială şi va primi cu mare bucurie toată dragostea şi tot jocul care îi vor fi oferite.

–          De câte ori vedeţi că bunicii fac ceva bine în relaţia cu copilul, spuneţi-le acest lucru. Este şi pentru ei o situaţie nouă şi dintr-o dată tot ce fac pare greşit, li se atrage atenţia des, iar ei nu mai ştiu cum să acţioneze. Astfel  continuă să se comporte cu copilul aşa cum ştiu ei, răsfăţându-l. Însă dacă dumneavoatră le arătaţi ce fac bine, va fi mai uşor pentru ei să se conformeze. Veţi atrage astfel cooperarea lor în locul conflictului.

Bunicii sunt o prezenţă importantă în viaţa nepoţilor, iar ei pot constitui un sprijin important pentru dumneavoastră atât ca timp petrecut cu copilul, cât şi din punct de vedere emoţional. Persoanele care stau în preajma copiilor diagnosticaţi cu autism ştiu că răbdarea e o regulă de aur şi cu siguranţă, chiar daca vă e greu date fiind stările emoţionale prin care treceţi, şi dumneavoastră aţi învăţat să fiţi mai răbdători. Această răbdare, înnăscută sau dobândită, vă va ajuta cu sigurnaţă să gestionaţi şi relaţia cu bunicii astfel să îi percepeţi cât mai puţin ca pe un obstacol şi cât mai mult ca pe un ajutor de nădejde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Redirectionez 2%

2% pentru Autism

Centrul de Terapie pentru Copiii cu Autism

Centrul AITA ofera copiilor cu autism programe de terapie intensiva, timpurie, utilizand PECS, terapie comportamentala aplicata (ABA), logopedie, kinetoterapie, socializare, toate acestea alcatuite in urma evaluarilor initiale si periodice. La Centru fiecare copil lucreaza in camera sa, avand materialele sale si echipa sa de terapeuti si coordonatori cu multi ani de experienta in domeniu.

Facebook

http://www.facebook.com/ Asociatia AITA

Online

Stats

  • 591,448 hits
%d blogeri au apreciat asta: