Rezultatele ABA

Posted on: 19 Martie, 2008

Rezultatele ABA – programe de terapie coordonate de specialisti din strainatate

 

ABA (analiza aplicata a comportamentului) este un program individualizat de terapie, adaptat de Dr. Ivar Lovaas pentru copiii cu tulburari pervazive de dezvoltare, in special pentru cei cu autism. In toate studiile lor Lovaas, Smith, DeMeyer si Rutter si altii, ani la rand, au aratat ca la incheierea unui astfel de program de terapie, in general dupa 2 ani, exista 3 grupuri distincte de rezultate la copiii prescolari:
– unul dintre grupuri ajunge la functionare normala dupa aplicarea tratamentului intensiv,
– un grup intermediar realizeaza o serie de progrese
– iar un grup rezidual nu a avut decat foarte putin de castigat de pe urma tratamentului, motiv pentru care copiii au fost orientati catre alte forme de terapie.
ABA este un program de lunga durata, in care copilul dobandeste abilitati pe care nu le are, invata lucruri noi, invata cum sa se poarte, invata sa vorbeasca, sa se joace. Lucrurile se construiesc unele din altele cu rabdare, cu multa munca si progresele nu apar peste noapte; ABA nu face copilul “bine”, ci il ajuta sa recupereze intarzierile in dezvoltare impletind alaturi de terapia comportamentala elemente de logopedie, ergoterapie, terapie prin joc etc.

I. Despre EA:
  Primul copil cu care am lucrat in sistemul ABA, riguros, profesionist, cu supervizor atestat din Israel, a fost o fetita care la inceputul programului avea 8 ani, non verbala si cu achizitii minime pe toate palierele de dezvoltare. Echipa formata atunci din 6 terapeuti si coordonata excelent din Israel, lucra cu copilul dupa urmatorul program: dimineata copilul mergea insotit la scoala (clasa I) pana la ora 11, apoi avea terapie pana la pranz. Urma o ora jumatate pentru masa si somn si de la 15 pana la 19 din nou program de terapie.

Am invatat principiile de terapie comportamentala si primele programe, si am pornit un program care continua si astazi. Programele initiale, stabilite de coordonator, vizau toate ariile de dezvoltare ale copilului: cognitiv, social, comunicare si limbaj, motricitate si autoservire. Aveam programe de imitare (motorie, verbala, orala, desen etc), receptiv (instructiuni & instructiuni functionale, obiecte, partile corpului), joc (independent si social, puzzle), motricitate fina si grosiera, potrivire, da / nu, cantece cu miscari, la care se adaugau programele de autoservire (toaleta, spalatul pe maini, pe dinti, imbracatul, incaltatul etc).
Corectarea comportamentelor neadecvate si de protest au facut parte inca de la inceput din programul care a fost creat special pentru acest copil. Dupa 2 ani de terapie copilul dobandise o serie de abilitati sociale si de joc, motrice si de autoservire si avea un program foarte riguros stabilit si urmarit/ evaluat, si se prezenta astfel:
Pe linia comunicarii si limbajului – invatase sa comunice cu ajutorul pictogramelor PECS (aprox. 50 de imagini pe care le folosea corect in mare parte din timp). Imita verbal cateva sunete si silabe si ocazional folosea cuvantul DA cu sens. A invatat in programe cateva gesturi sociale (vino!, multumesc!, Nu! nu stiu!) pe care le folosea adecvat.-
Autoservire: programul de toaleta nu a fost consolidat, masa se desfasura cu ajutor fizic, la fel imbracatul, incaltatul, stersul gurii (salivatie abundenta), spalatul pe maini, pe dinti ori dusul desfasurandu-se doar cu ajutor fizic din partea adultului.-
Programele initiale de terapie se regasesc si dupa 2 ani de terapie: imitare (motorie, verbala, orala, desen etc), receptiv (instructiuni, obiecte, partile corpului), joc (independent si social, puzzle), motricitate fina si grosiera, potrivire, da / nu, cantece cu miscari, la acestea adaugandu-se multa generalizare, receptiv persoane si litere, memory game si alte jocuri, intrebari sociale (cu ajutorul pictogramelor), programe pentru controlul salivatiei, responsivitate, fluenta.Tot acest program de terapie a fost si este un efort extraordinar din partea tuturor celor implicati: copil, familie, terapeuti, coordonator iar copilul a progresat in limitele potentialului lui (care nu a tinut cont de pregatirea terapeutilor sau de doctoratul coordonatorului ori sacrificiile famliei). Au existat suisuri si coborasuri si perioade de maxima oboseala si frustrare dar si de achizitii foarte importante pentru copil. Programul continua si astazi.

II. Despre EL:
  La cateva luni de la demararea acestui proram, cu acelasi coordonator, am inceput lucrul cu un baietel de aproape 5 ani. Tinand cont de particularitatile copilului, care vorbea, in sensul ca raspundea la intrebari, dar nu initia comunicare, aici programele de inceput au fost:Antonimele, Substantiv – Verb – Substantiv , Etichetarea expresiva a obiectelor, Afirmatii mutuale, Desen, Motricitate fina, Intrebari sociale, Substantiv + culoare, Imitare motorie – dans, Cantece cu miscare, Instructiuni functionale, programe de autoservire. Evolutia a fost total diferita, copilul parcurgand repede programele si recuperand intr-un ritm foarte alert.
La 3 luni de la inceperea terapiei, multe programe erau deja masterate si fusesera introduse altele noi, mai provocatoare pentru copil si terapeuti: Categorii si subcategorii, Discriminarea intrebarilor, Joc social, Joc independent, Secventialitatea, si multe programe de generalizare.
Dupa un an de la inceperea programului, copilul mergea la gradinita si isi continua si acasa programul de terpie care urmarea de asta data:
Sustinerea unei conversatii (sa puna intrebari, sa raspunda la intrebari, sa faca afirmatii, sa formeze propozitii noi, originale);
Formularea de afirmatii si intrebari multiple, sa spuna o poveste;
Invatarea regulilor gramaticale pentru formarea pluralului, pronumele personal etc;
Scris – citit litere si cifre;
Cunostintele de matematica;
Engleza;
Rezolvarea de fise de lucru independent;
Jocul cu copii de aceeasi varsta;
Programul la gradinita unde se urmarea: sa raspunda educatoarei la sarcini, sa se joace si sa vorbeasca cu copiii, sa invete lucruri noi, sa se poarte frumos, politicos.
Sacrificiile facute de aceasta familie, in special de catre mama, alaturi de terapeutii ei si de coordonatoare au facut ca acest copil sa se integreze si sa raspunda acum cerintelor mediului in mod adecvat. Este un triumf al vietii peste obstacolele ei.

III. Despre o alta EA:
  EA a inceput terapia acum un an, la 2 ani si 4 luni, avand tot o echipa de 6 terapeuti, si coordonator din strainatate. Perioada de preterapie in care s-a facut doar cooperare a durat foarte mult, acomodarea copilului la program a fost dificila, iar programele au inceput mult mai tarziu dupa workshopul initial. Programele initiale, avand in vedere particularitatile ei au fost: imitarea motorie, culori – sortare, potrivire 3D, imitare cu obiecte, alegere, jocul cu mingea.Incet, incet copilul s-a adaptat la program si au fost introduse si alte obiective exprimate in programe ca: instructii, Cuburi, Raspuns la nume, Da/ Nu, Imitare verbala sunete si cuvinte, Colorat, Puzzle, Joc independent, Cantece cu completare. Desi initial progresul pe verbalizare a fost foarte lent, (abia dupa cateva luni de la inceputul terapiei au aparut primele succese) si se dorise introducerea sistemului PECS, copilul a demonstrat ca isi poate insusi sistemul verbal de comunicare si s-a renuntat la comunicarea cu ajutorul imaginilor.

Autostimularile si comportamentele neadecvate, care se nasc si dispar in anumite intervale de timp, au mai incetinit ritmul programului, insa progresele dupa un an de terapiei sunt extraordinare:
A masterat in receptiv si expresiv o multime de obiecte uzuale, camere, categorii de obiecte, persoane, culori, verbe, partile corpului, instructiuni pe care le si foloseste adecvat.A trecut prin programele de imitatie motorie (Fa ca mine! si Fa ca ea!), apoi gimnastica.
Deseneaza, construieste cu cuburi, face puzzle cu drag, raspunde la intrebari sociale.
Se joaca independent, paralel, si in pereche (joc social), se joaca cu partener cu mingea si alte jocuri la masa si se joaca „Prinde-ma!”.
Merge acum la gradinita unde ii place si se descurca din ce in ce mai bine si unde generalizeaza programele de acasa.

Anunțuri
Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Redirectionez 2%

2% pentru Autism

Centrul de Terapie pentru Copiii cu Autism

Centrul AITA ofera copiilor cu autism programe de terapie intensiva, timpurie, utilizand PECS, terapie comportamentala aplicata (ABA), logopedie, kinetoterapie, socializare, toate acestea alcatuite in urma evaluarilor initiale si periodice. La Centru fiecare copil lucreaza in camera sa, avand materialele sale si echipa sa de terapeuti si coordonatori cu multi ani de experienta in domeniu.

Facebook

http://www.facebook.com/ Asociatia AITA

Online

Stats

  • 603,640 hits
%d blogeri au apreciat asta: