Terapeuti vs Parinti

Posted by: Daniela Gavankar on: 29 noiembrie, 2007

• In: Fără categorie
• 7 Comments

Sa fie oare 2 tabere diferite: parintii si terapeutii, si mai ales…. Sa fie ele in razboi?

Inca de la primul parinte care a facut ABA in Romania, a fost nevoie de oameni care sa invete si sa lucreze ABA in Romania. Fiecare parinte si-a selectat echipa dupa ce a vazut multi studenti si i-a pastrat pe cei cu care a rezonat mai bine, pe cei mai buni dintre ei.

Nici acum la noi aceasta slujba, aceea de terapeut, nu este foarte bine inteleasa, nici de unii, nici de ceilalti. Responsabilitatile si obligatiile nu sunt clare ci doar asteptarile. Din sondajele de la noi reiese ca Romanii inca nu sunt dispusi sa faca orice pentru bani, si atunci cauta la slujba sa primeasca RESPECT, atunci cand banii sunt putini. Cand esti platit cu mai putin de 10 lei pe ora, adica cu mai putin decat este platita o menajera, si ai terminat facultatea si poate si un master, cauti la slujba respect si apreciere cel putin.

Ca parinte este firesc sa-ti selectezi echipa dupa ce testezi multe persoane, este firesc ca multi sa nu poata face fata cerintelor, este firesc ca multi sa renunte dupa prima intalnire sau dupa prima luna pentru ca simt ca nu li se potriveste, insa multe lucruri nu sunt firesti:

– sa intarzii plata salariilor, sub pretextul programelor de autoservire sa le ceri terapeutilor sa mearga cu copilul sa-ti cumpere tigari, sau alte lucruri de care copilul n-are nevoie, tot sub pretextul programelor de autoservire sa le ceri terapeutilor sa pregateasca mancarea pentru copil, sa intarzii de la treburile personale cand terapia s-a terminat si sa obligi terapeutul sa stea peste program cu copilul, nerespectand astfel programul terapeutului, apoi sa nu platesti orele suplimentare etc.

Ca terapeut, este firesc la randul tau sa-ti selectezi copiii si familiile cu care vrei sa lucrezi, este firesc sa ceri o perioada de proba dupa care si tu ai dreptul ai dreptul sa renunti daca ceva te nemultumeste, este firesc sa-ti ceri salariu, pentru ca asta este o slujba care cere pregatire permanenta, dar nu este firesc sa:
– sa anunti prin SMS, sau sa nu anunti de loc ca nu mai poti veni;
– sa pretinzi o experienta pe care sa n-o poti demonstra (ABA poate face mult bine dar si mult rau daca nu este aplicata corect);
– sa nu respecti respecti regulile terapiei, intalnirile, sedintele;
– sa nu dai copilului recompense potrivite pentru micile sau marile lui succese;
…..si multe alte lucruri care nu-mi vin acum in minte.

Sunt 2 categorii de persoane acum care lucreaza ABA la noi, studentii selectati din facultati si dispusi sa faca aceasta meserie, si psihologii care s-au specializat o data cu primii copii cu care au lucrat, in familiile unde au lucrat.

In prima categorie intra studentii, tineri, naivi poate, care nu stiu ce este ABA dar incearca sa faca ceva. Unii reusesc, unii nu… Si mai intra studentii ce au deja 2, 3 ani de experienta, care deja cunosc bine principiile terapiei comportamentale.

In a doua categorie intra profesionistii (psihopedagogi, psihologi, logopezi) cu multa experienta si daruire care lucreaza de ani de zile si pe care poate multi dintre noi i-am (re)cunoscut prin fiecare echipa. Si de obicei cei cei care vor sa lucreze ABA vor sa munceasca, sa faca ceva pentru copiii lor. Au lucrat si inainte sa ajunga ABA la noi, si apoi s-au indragostit de aceasta forma de terapie si fac eforturi sa o faca cat mai bine cu putinta.

Lucrurile s-au schimbat in bine… este motiv de mare bucurie !!!!
Se cauta sa se faca specializari pe ABA in Romania, se incearca introducerea in facultati, unele ministere incearca sa acrediteze aceasta terapie la noi. Suntem pe un drum ascendent.

Dar…

Inca toti cei care lucreaza la noi sunt considerati ca facand parte din aceeasi categorie, a necunoscatorilor, profitorilor, “mucosilor”, neseriosilor. Desi in fiecare familie lucreaza cate un terapeut adevarat care conduce terapia si face cate un copil sa infloreasca, insa nici un parinte nu recomanda nici un nume, in nici un context. Fiecare parinte, cred ca a vazut cum li se rup unor terapeuti pantalonii in genunchi pentru ca se tarasc impreuna cu copilul pe jos, dar nu a putut sa spuna – “eu am un terapeut bun”. Cand un parinte isi formeaza echipa, nu ceilalti parinti il ajuta sa-si gaseasca terapeuti, ci doar terapeutii se recomanda intre ei. Inca se pastreaza printre parinti mitul nestiintei “tutorilor”, desi am depasit de mult aceasta faza. Inca nu este ascultata parerea terapeutilor, desi ei au vazut zeci de copii si au experienta cat sa poata emita o parere avizata si sa rezolve o problema. Parintii se plang ca n-au bani sa dea supervizorilor din afara si ca cei de la noi „n-au suficienta experienta” cat sa poata fi luati in serios, si asteapta… sa le rezolve cineva problemele fara sa accepte ajutorul unui psiholog experimentat de la noi.

Si ajungem la problema pusa la inceput: RESPECTUL! Merita oare acesti oameni care lucreaza bine cu copiii cel putin respect?

Noroc cu EXCEPTIILE care ii fac si pe unii si pe altii sa continue. Parintii minunati care stiu sa fie nu doar buni manageri ci si buni coloboratori cu echipa copilului lor. Dar si terapeuti devotati care isi fac treaba si care incearca sa dea o nota de profesionalism acestei meserii.

Etichete: Terapeuti